NATO: Planul de pace al lui Putin este contrazis de „implicarea rusă” în Ucraina

NATO: Planul de pace al lui Putin este contrazis de implicarea rusă în Ucraina
Publicat: 04/09/2014, 14:00

„Referitor la așa-zisul plan de pace (propus de președintele rus Vladimir Putin), permiteți-mi să salut toate eforturile pentru găsirea unei soluții pașnice la criza din Ucraina”, a declarat el în fața presei, la sosirea sa la summitul NATO, la care participă circa 60 de lideri, până vineri, în Țara Galilor.

„Dar ceea ce contează este ce se întâmplă cu adevărat pe teren. Și continuăm să observăm, din nefericire, o implicare rusă în destabilizarea situației din Ucraina”, a adăugat el.

„Continuăm să cerem Rusiei să-și retragă trupele, să întrerupă fluxul continuu de arme trimise în Ucraina și rebelilor înarmați”, a insistat el. „Acesta ar fi un veritabil efort pentru a face posibilă o soluție pașnică”.

Criza din Ucraina, unde Rusia este acuzată de occidentali că trimite soldați să lupte alături de separatiștii proruși, ar urma să domine dezbaterile în prima zi a summitului Alianței Nord-Atlantice.

Miercuri, președintele rus a propus un plan de reglementare a conflictului în șapte puncte, care prevede în special „încetarea ofensivelor la Donețk și Lugansk”, două bastioane ale rebelilor.

Acest plan, primit inițial favorabil de Kiev, a fost descris ulterior de premierul Arseni Iațeniuk drept „praf în ochi cu destinația comunității internaționale”.

O primă reuniune între președintele ucrainean Petro Poroșenko și liderii american, german, britanic, francez și italian este prevăzută spre prânz la Newport.

După-amiază, o comisie NATO-Ucraina, la care participă cei 28 de șefi de stat ai Alianței și Poroșenko, ar putea fi ocazia de a demonstra solidaritatea occidentală cu această țară și de a înființa patru fonduri de sprijin pentru modernizarea armatei ucrainene.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ciolacu: „Lasconi va avea nevoie de fiecare vot”. Ce condiție pune liderul PSD șefei USR...
BREAKING | CCR amână decizia privind validarea votului la prezidențiale
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Trei pagini de Facebook care o denigrează pe Elena Lasconi au aceeași adresă cu o...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Învârtelile imobiliare de milioane de euro ale lui Călin Georgescu, candidatul cu 0 cheltuieli declarate...
Celentano, mesaj-manifest după primul tur prezidențial: „Ne-am întors în Evul Mediu sau la piramide? Alo,...
Călin Georgescu, mesaj important după ce au apărut clipuri dubioase care îl promovează! S-a dezis...
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Care vor fi consecinţele după ce CSAT a constatat că TikTok l-a favorizat pe Călin...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Nemții au testat Dacia Duster III pe Autobahn. Ce viteze a atins SUV-ul de la...
Proteste violente în Georgia după ce guvernul suspendă negocierile cu Uniunea Europeană
Orașul din România care înainte de Primul Război Mondial rivaliza cu...
Permisele auto interzise. Șoferii trebuie să le schimbe până la 19 ianuarie 2025
Orașul cu 28 de locuitori. Locul misterios în care pare că te-ai întors în timp
Urări de Sfinții Mihail și Gavriil 2024. Cele mai frumoase felicitări și imagini cu mesaje...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Ce relație are Andreea Tonciu cu fiica sa, Rebecca? Fosta asistentă TV și-a amintit cea...
Cum își alină Igor Cuciuc durerea la două săptămâni de la moartea fiicei sale: ”Erai...
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Consumul de vodcă și whisky, interzis după o intoxicație în masă cu metanol